BRD e în conflict de muncă cu angajații, după ce banca nu a reușit să se înțeleagă cu sindicatul asupra noului contract colectiv. Banca spune că a făcut angajaților o ofertă realistă și competitivă la nivelul pieței bancare, axată pe performanță și protecție socială, și că a luat măsuri pentru a continua activitatea în caz de grevă, se arată într-o poziție remisă Profit.ro.
Majorarea cu 100 de lei a salariilor, banii pentru haine, programul de pensionare anticipată și partea fixă a participării angajaților la profit sunt câteva dintre punctele asupra cărora conducerea BRD și sindicatul nu s-au putut concilia.